Un bărbat a decedat, iar alte două persoane au ajuns la spital

Joi, 08 Februarie 2024Vaslui
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui

Un barbat a decedat  iar alte doua persoane au ajuns la spital | imaginea 1 Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu, precum și pentru evaluarea și acordarea primului ajutor calificat victimelor unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Mireni, comuna Coroiești.

La fața locului au intervenit și două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în stare latentă, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.

Cele trei persoane aflate în interiorul casei (o femeie în vârstă de 93 ani și doi bărbați cu vârste de 70, respectiv 71 ani) fuseseră evacuate de vecini. Toate cele trei victime au inhalat fum și alte gaze toxice și fierbinți.

Unul dintre bărbați era în stare de inconștiență, iar cel de-al doilea a intrat în comă. Din păcate, pentru unul dintre bărbați nu s-a mai putut face nimic, victima în vârstă de 71 ani fiind decedată. Cel de-al doilea bărbat a primit primul ajutor și a fost transportat la spitalul municipal din Bârlad. În întâmpinarea echipajului SMURD a venit o ambulanță cu medic aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.

Mama celor doi bărbați, o femeie în vârstă de 93 ani, a fost evaluată, paramedicii de pe ambulanța SMURD acordându-i primul ajutor calificat. Ulterior, victima a fost transportată la aceeași unitate medicală, transportul fiind efectuat cu cea de-a doua ambulanță SAJ Vaslui.

Incendiul a fost lichidat fără probleme, pagubele materiale nefiind însemnate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un mijloc de încălzire (sobă cu acumulare de căldură) supraalimentat și neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.