Locuință distrusă de flăcări într-o localitate vasluiană
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Luni noaptea, 18 martie a.c., pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor), pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Ferești, comuna Ferești.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, atât în interiorul casei (circa 60 metri pătrați), cât și la nivelul acoperișului (peste 90 metri pătrați), existând pericol de propagare la un imobil învecinat, o anexă gospodărească și un rastel plin cu butelii încărcate cu GPL.
Proprietarii locuinței se autoevacuaseră până la sosirea echipajelor de stingere.
Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, primul sector, pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția bunurilor aflate în pericol. După aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat, fiind salvate locuința din apropiere, rastelul cu butelii și anexa gospodărească.
Au ars aproximativ 100 metri pătrați acoperiș din plăci de azbociment pe astereală din lemn, patru ferestre și două uși din PVC, piese și elemente de mobilier, bunuri electrocasnice și electronice, diverse documente, bunuri textile și din material plastic.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de scăpările de gaze combustibile dintr-un recipient sub presiune încărcat cu GPL.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.