Misiune contracronometru pentru salvarea unei femei gravide

Sâmbătă, 16 Martie 2024Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Misiune contracronometru pentru salvarea unei femei gravide | imaginea 1 “Trebuie să ajungem cât mai repede în comuna Ghimpați. O femeie însărcinată are dureri și a cerut ajutor, iar noi suntem cel apropiat echipaj medical disponibil. O vom duce la maternitate!”, le-a spus Adrian, comandantul echipajului SMURD Mihăilești, colegilor săi.

Odată ajunși la caz, au aflat că femeia urma să devină mamă pentru a patra oară, însă mai avea până la termen. Durerile și contracțiile erau din ce în ce mai intense, așa că au plecat imediat spre spital. “Liniștiți-vă, vom ajunge la Unitatea de Primiri Urgențe și totul va fi bine”, i-au spus paramedicii.

În același timp, au cerut și sprijin, iar răspunsul a venit din dispecerat: “Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță este deja în drum spre dumnevoastră. Vă veți întâlni pe traseu”. În câteva minute, au fost nevoiți să oprească pentru ca femeia să își aducă pe lume bebelușul, sub supravegherea unei asistente medicale și coordonarea medicului din dispecerat.

“O fetiță s-a născut în ambulanța SMURD. Este bine! Continuăm deplasarea către spital”, a transmis comandantul echipajului. Atât mama, cât și fetița nou-nascută, care cântarea aproximativ 3.200 g, au ajuns la maternitate, unde vor primi îngrijirile medicale de care vor avea nevoie.

Paramedicii s-au întors la subunitate, luând cu ei o amintire de neuitat: chipul inocent al micuței care s-a născut sub ochii lor. La fel de mari au fost emoțiile și pentru echipajul SAJ. În ziua în care a devenit mamă, în urmă cu 25 de ani, Mirela, asistenta de le ambulanță, a ajutat o altă femeie să aducă pe lume o minune.

Aceasta a povestit că este cel mai frumos cadou pe care l-ar fi putut primi, într-o zi atât de importantă pentru ea. A fost misiune contracronometru, bazată pe buna colaborare dintre cele instituții și sprijin reciproc.

Felicitări, Plt. adj. Olteanu Adrian, Plt. adj. Ionescu Angelo și Plt. Cârnu Ionuț din cadrul Stației Mihăilești! Felicitări, Tănase Mirela și Mihai Iulian din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu!

Misiune contracronometru pentru salvarea unei femei gravide | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.