Proiectile descoperite în timpul unor săpături pentru o conductă de gaze

Miercuri, 13 Martie 2024Valcea
Sursa Foto: Facebook ISU Valcea

Proiectile descoperite in timpul unor sapaturi pentru o conducta de gaze | imaginea 1 Pompierii militari vâlceni au fost sesizați, în data de 05 martie a.c., prin apel la 112, cu privire la existența unor elemente de muniție, pe raza localității Bujoreni. Acestea au fost observate de personalul care făcea săpături pentru o conductă de gaze, iar șeful SVSU Bujoreni a balizat zona, în primă fază.

S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompiei Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială pirotehnică, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Specialiștii pirotehnicieni din cadrul inspectoratului au descoperit 11 proiectile, din Al Doilea Război Mondial, în stare avansată de degradare. Pentru maximă siguranță au fost evacuate 12 persoane din 5 gospodării, care locuiau în proximitatea locului intervenției. S-a stabilit un perimetru de siguranță și s-a balizat zona. Nu sunt victime. Continuă cercetările în zonă. Misiune în dinamică.

𝑹𝒆𝒄𝒐𝒎𝒂𝒏𝒅𝒂̆𝒓𝒊 𝒂𝒍𝒆 𝑰.𝑺.𝑼. 𝑽𝒂̂𝒍𝒄𝒆𝒂! Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „GENERAL MAGHERU” al judeţului Vâlcea recomandă cetăţenilor, ca în momentul în care descoperă elemente de muniţie rămasă neexplodată, să anunţe de urgenţă organele de poliţie, autorităţile administraţiei publice locale sau I.S.U. Vâlcea la numărul de urgenţă 112.

Atragem atenția cetățenilor asupra pericolului real reprezentat de astfel de situații și a necesității respectării unor măsuri specifice, în cazul în care identifică elemente de muniție rămasă neexplodată, fiind interzise:

  • atingerea cu mâna sau cu alte obiecte;
  • ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
  • comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
  • lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
  • introducerea muniţiilor în foc;
  • topirea elementelor metalice ale muniţiilor;
  • tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
  • folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
  • utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii, în scopuri artizanale;
  • demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;
  • folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.