Incendiu într-un garaj și o locuință din municipiul Vaslui
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Detașamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu 14 pompieri militari și patru autospeciale, pentru limitarea, lichidarea și înlăturarea efectelor negative ale incendiului izbucnit în municipiul Vaslui, pe strada Castanilor.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul unui garaj auto și al acoperișului unei locuințe, existând pericolul propagării la întregul imobil. De asemenea, exista pericolul unei explozii întrucât în garaj erau depozitate mai multe recipiente cu lichide combustibile, precum și o butelie încărcată cu butan.
După aproximativ o jumătate de oră, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind evitată explozia. După lichidarea incendiului, pompierii militari au lucrat pentru identificarea eventualelor focare ascunse (planșeul locuinței era realizat din material lemnos) și totodată, pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului.
Locuința a fost salvată în proporție de circa 70%, nefiind înregistrate victime. Au ars garajul, aproximativ 120 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, circa 60 negri pătrați izolație din polistiren, două uși, trei ferestre, scule, utilaje și dispozitive pentru prelucrarea lemnului, precum și bunuri electrocasnice.
S-au degradat circa 100 metri acoperiș din tablă pe astereală din lemn, aproximativ 140 metri pătrați planșeu și 70 metri pătrați izolație termică din polistiren expandat, tencuiala interioară pe o suprafață de cel mult 60 metri pătrați, bunuri electrocasnice și piese de mobilier. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un conductor electric.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.