Respect, Plutonier adjutant Adrian Cucu!
Sursa Foto: Facebook ISU Suceava
Era aproape de miezul zilei, când Adrian a văzut fumul dens ieșind din podul unei case. Pompier cu state vechi, nu a stat prea mult pe gânduri. A sunat la 112, anunțând evenimentul, apoi și-a luat două-trei scule, a mobilizat câțiva vecini și a urcat în podul locuinței.
Flăcările începuseră să cuprindă grinzile din lemn și să se răspândească peste tot în podul plin de materiale combustibile. Adrian a observat sursa flăcărilor și a început să desfacă tot în jurul coșului de fum.
Un târnăcop, o rangă și câteva găleți cu apă, aduse de ajutoare, i-au fost de ajuns să potolească pârjolul și să îndepărteze pericolul care era pe cale să mistuie întreaga casă… Când au sosit autospecialele colegilor de la Detașamentul Suceava, situația era deja sub control… Datorită lui…
Chiar dacă misiunea lui Adrian pare simplă, descrisă în câteva fraze, doar experiența de peste 18 ani de zile i-a permis să acționeze ca la carte și să nu lase nicio șansă focului de a se extinde. Un camarad de nădejde, care chiar și în timpul liber s-a dovedit a fi omul potrivit, la locul potrivit…
Felicitări, Adrian! Colegii sunt mândri de tine! Fotografia îl surprinde pe plutonierul adjutant ADRIAN CUCU la una dintre numeroasele misiuni la care a participat militarul, în cele aproape două decenii de când se află în slujba aproapelui.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.