Salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de 7 metri

Joi, 09 Mai 2024Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Salvat de pompieri dintr o fantana adanca de 7 metri | imaginea 1 Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri. Misiunea contracronometru a avut loc, marți, 7 mai a.c., în municipiul Dorohoi.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și accesorii specifice, o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ.

Unul dintre pompieri a coborât în fântână și, ajutat de colegi, a reușit să îl aducă la suprafață pe bărbat. Acesta era în apă până la brâu și era conștient.

A fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Soția bărbatului a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.