Incendii și accidente rutiere
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
În interval de trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 74 de misiuni.
Din numărul total de intervenții, 66 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave şi misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.
Totodată, pompierii militari au intervenit la trei accidente rutiere produse pe raza localităţilor: Călăraşi – accident rutier uşor produs pe DN 3, în care au fost implicate două autovehicule şi trei persoane, rezultând o singură victimă, care a suferit traumatisme minore la nivelul membrelor.
Au mai acționat pe A2 – km 126 + 500m la un eveniment rutier soldat cu o persoană decedată, după ce autoturismul în care se afla a ieşit în décor şi s-a răsturnat într-un canal şi Călăraşi – două autovehicule în care se aflau cinci persoane au intrat în coliziune pe strada Năvodari din municipiul Călăraşi, în urma căruia o persoană a suferit un traumatism uşor şi o altă persoană a avut un atac de panică.
În urma acestor evenimente rutiere, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti, iar o persoană a fost declarată decedată şi predată personalului de la medicina legală.
De asemenea, echipajele profesioniste de stingere din cadrul subunităţilor inspectoratului au fost solicitate să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la o autoutilitară aflată pe un teren agricol pe raza localităţii Ştefan Vodă, la un incendiu izbucnit la o casă în localitatea Răzvani şi pentru lichidarea unui incendiu produs la un complex de depozitare a cerealelor (etajul 1 şi 2 al unui siloz) pe raza oraşului Budeşti.
De asemenea, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu autospecialele din dotare pentru stingerea a două incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în localităţile Călăraşi şi Constantin Brâncoveanu (comuna Dragalina), fară a fi înregistrate pagube materiale.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.