Incendiu într-o gospodărie, de la jarul căzut din sobă
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineață, 5 iunie a.c., într-o gospodărie din localitatea Șendriceni.
O bucătărie de vară a luat foc, cel mai probabil, de la jarul căzut din sobă pe materiale combustibile. Când au observat flăcările, proprietarii au sunat după ajutor la 112.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șendriceni și o ambulanță aparținând SAJ.
Aceștia au constatat faptul că bucătăria de vară, de aproximativ 20 de metri pătrați, ardea în totalitate și au intervenit rapid pentru ca flăcările să nu se extindă la casă și alte anexe.
Din interior a fost scoasă și o butelie, fiind eliminat riscul de explozie. Echipajul medical a acordat îngrijiri medicale la fața locului proprietarilor, întrucât au suferit atacuri de panică.
Pentru a preveni astfel de incendii, pompierii vă recomandă:
- nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;▪️nu lăsați ușa sobei deschisă;▪️nu supraîncălziți soba;
- montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
- nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;▪️stingeți focul pe timpul nopții;
- nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.