Incendiu uriaș la o fabrică din Târgu Secuiesc
Sursa Foto: Facebook ISU Covasna
Vineri dimineața, 7 iunie a.c., în jurul orei 06:30, pompierii covăsneni au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la o fabrică pentru debitat fier, aflatǎ lângă o stație de epurare, în localitatea Târgu Secuiesc.
La locul intervenției s-au deplasat trei autospeciale de stingere, o autospecială de salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Secuiesc şi o autospecială de stingere din cadrul Punctului de Lucru Brețcu.
La sosirea echipajelor de intervenție, la locul producerii incendiului, acesta se manifesta cu flacără deschisă pe o suprafață de circa 500 mp. După prima evaluare a situației, s-au suplimentat forțele de intervenție cu sprijin din cadrul Detașamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe, cu o autospecială de stingere.
În urma incendiului au fost afectate: linia de producție în proporție de 50%, mai multe materiale plastice aflate în interior, douǎ autoturisme în proporție de 30%, instalația electrică, două motostivuitoare şi panouri fotovoltaice. Cauza de producere se află în curs de stabilire. Nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.