Patru bărbați au căzut într-un bazin - Trei dintre victime au decedat

Joi, 27 Iunie 2024Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Patru barbati au cazut intr un bazin   Trei dintre victime au decedat | imaginea 1 Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de cașcaval din localitatea Ibănești.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, cinci echipaje din cadrul Detașamentului Dorohoi și Botoșani, cu două autospeciale de stingere dotate cu kit-uri de salvare din spații înguste, trei ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și două ambulanțe SAJ.

Cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 47 și 56 de ani, au fost scoase din bazin de către pompieri și preluate de echipajele medicale aflate la fața locului. Una dintre victime a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Din păcate, acesta a pierdut lupta cu viața.

Pentru celelalte trei persoane, găsite în stop cardio-respirator, s-au inițiat manevre de resuscitare cardio-pulmonare. Una dintre ele a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind preluată de elicopterul SMURD și transportată la un spital de specialitate din Iași.

Din nefericire, ceilalți doi bărbați, în vârstă de 50, respectiv 52 ani, nu au răspuns manevrelor de resuscitare. Medicul de pe echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a declarat decesul acestora. Un echipaj mixt din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean și Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră au asigurat măsurile de ordine și siguranță la fața locului.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.