Salvator și în timpul liber - Respect, Plt. adj.-șef Lăcătușu Adrian!

Marți, 18 Iunie 2024Brasov
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov

Salvator si in timpul liber   Respect  Plt  adj  sef Lacatusu Adrian | imaginea 1 Pentru că a face bine este în instinctul fiecăruia dintre salvatori, se poate spune că pompierul brașovean, plt. adj.-șef Lăcătușu Adrian, a “recidivat”.

Adrian este pompier de 18 ani, având o vastă experiență atât în ceea de privește stingerea incendiilor, cât și descarcerarea, dar mai ales acordarea primului ajutor medical, intervenind de fiecare dată cu stăpânire de sine și promptitudine.

După ce în septembrie 2022 a oprit pentru a acorda primul ajutor victimelor unui autobuz răsturnat, zilele trecute și-a demonstrat, din nou, calitatea de salvator.

Aflat în concediu, indreptându-se spre casă, a fost martorul unui accident rutier, a cărui victimă a fost un biciclist. Acesta a fost acroșat de un autovehicul, prăbușindu-se pe caldarâm. Adrian nu a trecut nepăsător, a oprit mașina îndată și s-a îndreptat către biciclistul accidentat.

Locul accidentului fiind aproape de spitalul județean, la fața locului se afla în trecere și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, însă fără cadre medicale, fiind destinat transportului de pacienți. Împreună cu echipajul SAJ, Adrian a liniștit biciclistul, asigurându-l că este pe mâini bune și că totul va fi bine.

În timp ce acorda primul ajutor victimei, Adrian a sunat și la dispeceratul 112, oferind informații suplimentare, pentru ca aceștia să știe exact ce fel de echipaj de prim-ajutor să direcționeze la fața locului.

A rămas la fața locului până la sosirea echipajului SMURD, l-a predat acestuia, fiind convins de faptul că, colegii lui ii vor acorda în continuare cele mai bune îngrijiri, iar transportul la spital se va efectua în cel mai scurt timp posibil. Felicitări pentru simțul civic și compasiunea pe care le dovedește de fiecare dată! Este un adevărat salvator!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.