Au salvat puiul de barză - Avea picioarele prinse în plasă
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
“Ar fi trebuit să zboare, deja”, spuneau oamenii în timp ce priveau cu îngrijorare spre un stâlp de energie electrică.
Un pui de barză stătea în cuib, nemișcat. Dacă ar fi putut vorbi, le-ar fi povestit că avea nevoie de ajutor pentru că ambele picioare erau prinse într-o plasă. Un localnic a decis să sune la 112, alarmat de comportamentul nefiresc al puiului de barză.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii de la Detașamentul Dorohoi. Folosind autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime, aceștia au reușit să ajungă la el și să îl elibereze din captivitate.
În brațele pompierilor, puiul de barză s-a simțit în siguranță, așteptând cuminte să se întoarcă în cuib, lângă părinți. Întâmplarea a avut loc joi după-amiază, 11 iulie a.c. în localitatea Corlăteni.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.