Bilanțul intervențiilor gestionate de pompierii constănțeni
Sursa Foto: Facebook ISU Constanta
În perioada 29 iunie - 1 iulie a.c., pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 338 misiuni, cele mai multe dintre ele –196, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.
Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 47 incendii. O singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, aceasta fiind ulterior transportată la spital.
În perioada menționată, pompierii militari au intervenit și în cazul a 11 accidente rutiere soldate cu 29 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, 10 dintre ele fiind ulterior transportate la spital. Din păcate, o victimă a fost declarată decedată la fața locului.
De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în alte 84 situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD, ori salvare animale captive în medii ostile vieții.
Pe linia prevenirii situațiilor de urgență, în perioada 29 - 30 iunie, personalul Inspecției de Prevenire a executat 13 controale din domeniul de activitate –unități de alimentație publică, în urma cărora au fost constatate 35 de sancțiuni și au fost aplicate 16 amenzi în cuantum de 27.500 lei.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.