Copac rupt de vânt, prăbușit pe o stradă din Botoșani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
Miercuri dimineața, 3 iulie a.c., pompierii au acționat pe strada Vârnav din municipiul Botoșani pentru înlăturarea unui copac căzut pe partea carosabilă, dupa ce fost rupt de vânt.
O femeie a sunat la 112, deoarece arborele bloca circulația rutieră.
La caz au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de intervenție, dotată cu accesorii specifice pentru tăierea arborelui și au înlăturat obstacolul.
În această situație nu au fost înregistrate pagube materiale. Pentru evitarea unor situații de urgență în caz de vânt puternic, trebuie respectate următoarele măsuri:
- fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
- nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
- parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
- îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
- nu atingeți firele căzute la pământ.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.