Incendiu de culturi de grâu pe un câmp
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Aproximativ 30 de hectare de miriște, vegetație uscată, gunoi menajer și culturi de grâu au ars, luni, 8 iulie a.c., pe un câmp din localitatea Novaci.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, în mai multe focare și în zone greu accesibile, arderea fiind întreținută de vânt.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, Detașamentului de Pompieri Bolintin Deal și Punctului de Lucru Călugăreni, cu trei autospeciale de stingere și o cisternă.
Echipajele de pompieri au reușit să salveze din calea flăcărilor un teren de fotbal sintetic, solarii și culturi de floarea soarelui.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de fumatul în locuri nepermise.
Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat, iar pentru înlăturarea riscului pompierii de la ISU Giurgiu recomandă să:
- aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geamul mașinii pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar flăcările se pot extinde la clădiri, păduri sau alte bunuri;
- nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.