Vacă salvată de pompierii botoșăneni

Marți, 02 Iulie 2024Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Vaca salvata de pompierii botosaneni | imaginea 1 Rămasă captivă într-un cămin de apă din beton, o bovină a fost salvată de pompierii botoșăneni.

Animalul a căzut în groapa adâncă de aproximativ doi metri, iar localnicii au încercat să îl ajute pe proprietar să o scoată din captivitate. Eforturile lor au fost zadarnice, motiv pentru care au sunat la 112.

Chemați în ajutor, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului, cu o autospecială de intervenție și accesorii specifice. Cu ajutorul kitului de salvare din spații înguste au reuşit să o aducă la suprafaţă.

Aceasta nu a fost rănită. Intervenţia, care a avut loc vineri, 28 iunie a.c., a durat mai puțin de 20 de minute. Întâmplarea a avut loc în gospodăria unui localnic din Tocileni, comuna Stăuceni.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.