Zile de foc pentru pompierii călărășeni
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
În interval de trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la 97 de misiuni.
Din numărul total de intervenții, 68 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului medical și pentru transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.
În ceea ce priveşte intervenţia la accidente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor inspectoratului au fost solicitaţi să acţioneze cu autospecialele de descarcerare şi ambulanţele SMURD la patru evenimente rutiere produse pe raza localităţilor: Chirnogi, Călăraşi, Fundeni şi Drajna.
În urma acestor evenimente rutiere, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate de către paramedicii SMURD şi colegii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti, fară a se înregistra pierderi de vieţi omeneşti.
Echipajele profesioniste de stingere din cadrul subunităţilor nspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să acţioneze cu autospecialele de stingere pentru lichidarea a trei incendii pe raza localităţilor Răsurile (comuna Ileana), Perişoru (A 2, km 125), Preasna (Gurbăneşti), fiind afectate de incendii o locuinţă de mici dimensiuni, un autoturism şi o casă părăsită.
De asemenea, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină pentru stingerea a 22 incendii de culturi agricole, vegetaţie uscată şi resturi menajere în mai multe localităţi ale judeţului.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.