Salvată dintr-o fântână dezafectată
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Pisicile știu să sară și să depășească, cu ușurință, tot felul de obstacole. Uneori însă, chiar și cele mai agile își calculează greșit pașii și ajung captive în diverse locuri.
I s-a întâmplat acest lucru pisicuței din imagine, care și-a petrecut întreaga noapte într-o fântână dezafectată, pe o stradă din localitatea Vărăști.
De dimineață, aceasta a fost auzită de un bărbat care locuiește în apropiere. Când și-a dat seama că nu va reuși singur să o ajute, a alertat pompierii.
Cu ajutorul unei scări, unul dintre pompieri a coborât în fântână, la o adâncime de aproximativ opt metri și a salvat pisicuța.
La caz s-au intervenit pompierii din cadrul Stației Colibași, cu o autospecială dotată cu accesorii specifice pentru salvare.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.