Mobilizați pentru a sprijini comunitățile afectate de inundații

Sâmbătă, 21 Septembrie 2024Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Mobilizati pentru a sprijini comunitatile afectate de inundatii | imaginea 1 Marți, 17 septembrie a.c., tehnica de intervenție din județul Galați a fost suplimentată semnificativ, cu 17 mijloace tehnice și 23 de pompieri din mai multe județe, printre care și Giurgiu.

Aceștia sunt mobilizați pentru a sprijini comunitățile grav afectate de inundații. Salvatorii giurgiuveni acționează și în localitatea Cuza Vodă. În cadrul acestui demers, de la nivel național, au fost trimise 10 camioane de intervenție, cinci buldoexcavatoare, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o macara.

Toate vor fi folosite în zonele afectate. Acest sprijin logistic, care provine din inspectoratele pentru situații de urgență din Alba, Caraș-Severin, Giurgiu, Gorj, Mehedinți, Mureș, Timiș, Vrancea, București-Ilfov și Buzău, reflectă o creștere semnificativă a capacității de intervenție în teren.

Tehnica suplimentară este esențială pentru a asigura rapiditatea și eficiența intervențiilor în misiuni de salvare, de refacere a infrastructurii și pentru protejarea bunurilor populației.

Acești pompieri și echipamentele lor se vor alătura celor aproape 1.000 de salvatori deja mobilizați, contribuind la curățarea gospodăriilor, îndepărtarea aluviunilor și refacerea drumurilor. Astfel, intervențiile vor fi mult mai eficiente, permițând accesul mai rapid și o acțiune coordonată în regiunile cele mai izolate sau grav afectate.

Pe platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă FII PREGĂTIT pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteţi proteja în diverse situaţii de urgenţă, generate de fenomene meteo extreme.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.