Incendii, accidente rutiere și alte misiuni în spijinul populației
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara
În weekend-ul care a trecut, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au acționat pentru gestionarea celor 180 de solicitări primite din partea populației și a autorităților.
Majoritatea au constat în intervențiile pentru eliminarea efectelor fenomenelor meteo periculoase, dar și pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor sau diverse operațiuni în sprijinul comunităților.
În aceste 3 zile, echipajele SMURD au răspuns prompt la 130 de solicitări, cele mai multe fiind gestionate de către Detașamentele de pompieri din Orăștie, Deva, Hunedoara și Petroșani.
Duminică, 29 septembrie a.c., când sudul județului Hunedoara s-a aflat sub incidența avertizării meteorologice COD PORTOCALIU, în contextul manifestării fenomenelor meteo periculoase (ploi însemnate cantitativ), echipajele operative ale ISU Hunedoara au intervenit în următoarele situații:
- Pompierii din Orăștie au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, pe DJ 705 – Grădiștea de Munte.
- Un echipaj al Detașamentului Deva a intervenit pe DJ 687, în zona Cristur, unde carosabilul a fost acoperit cu apă din cauza refulării unui canal.
- Pompieri ai Gărzii de Intervenție Geoagiu au acționat în localitate, în „Cartierul muzicanților”, unde un canal de evacuare a refulat.
- În municipiul Hunedoara, un copac a căzut peste cabluri de televiziune și internet. Echipajele Detașamentului Hunedoara au intervenit și au degajat crengile de pe rețeaua de comunicații.
- În municipiul Deva, pe strada Aurel Vlaicu, a fost nevoie de intervenția pompierilor deveni pentru a elibera strada de un copac căzut pe carosabil.
- În seara de duminică, pompierii Detașamentului Petroșani și echipe ale Regulatorului CFR au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe linia de alimentare cu energie electrică a căii ferate Petroșani – Simeria, în zona Peștera Bolii.
A fost întreruptă alimentarea curentului, iar trenul Regio 2710 ,Directia Simeria - Petroșani, cu 11 călători a rămas staționat între halta Merișor și Bănița, până la ora 20.12.
În acest sfârșit de săptămână, echipajele de salvatori au acordat primul ajutor și au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, în cazul a 5 accidente rutiere produse pe autostrada A1 (trei evenimente rutiere produse duminică), dar și pe drumuri naționale, în localitățile Zeicani și Vălișoara.
De asemenea, în această perioadă, pompierii hunedoreni au acționat pentru stingerea a 6 incendii, dintre care 3 s-au manifestat la vegetația uscată. Pompierii hunedoreni au sprijinit Serviciul de Ambulanță Județean, în 7 situații care au impus aceste intervenții.
Totodată, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, echipe de pompieri din cadrul ISU Hunedoara au efectuat 17 activități de informare preventivă și recunoaștere în teren, iar la alte 15 intervenții s-a acționat, în sprijinul comunității, în diferite situații de urgență.
În continuare, pompierii militari hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat persoanelor aflate în dificultate.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.