Locuință salvată din incendiu, de pompierii vasluieni

Joi, 17 Octombrie 2024Vaslui
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui

Locuinta salvata din incendiu  de pompierii vasluieni | imaginea 1 Luni, 14 octombrie a.c., începând cu ora 01:00, 13 pompieri militari au intervenit cu forțe și mijloace specifice (două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță tip B2), pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o anexă a unei locuințe din municipiul Vaslui, pe strada Alexandru Vlahuță.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență într-o magazie de scule și la nivelul acoperișului casei, existând pericolul de propagare la restul locuinței și la alte două anexe gospodărești.

Pompierii au acționat pe două sectoare de intervenție, primul sector, pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția bunurilor aflate în pericol.

După mai bine de două ore și jumătate de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat, fără a fi înregistrate persoane rănite ori intoxicate. Au ars peste 80 de metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, o magazie de scule, piese de mobilier, diverse textile și materiale plastice.

Au fost salvate două anexe gospodărești, restul locuinței (trei camere, un hol, un living, o baie) și jumătate din acoperiș. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la instalația electrică dintr-o magazie.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.