Casă distrusă în incendiu - 5 copii au fost evacuați
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
O casă din localitatea Chiriacu a fost distrusă, miercuri după-amiază, 30 octombrie a.c., într-un incendiu violent. Cinci copii au fost evacuați de Poliție din locuință.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere. Aceștia au constatat faptul că ardeau generalizat, atât casa, cât și anexele din gospodărie.
Din fericire, copiii cu vârste cuprinse între doi și 15 ani nu au fost răniți. Suprafața afectată a fost de aproximativ 120 mp. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jocul copiilor cu focul.
Brichete, lumânări, chibrituri sunt lucruri ce nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor. Cei mici trebuie să știe că focul este periculos și să înțeleagă de ce le este interzis să folosească astfel de obiecte. Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:
- păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
- nu îl lăsați nesupravegheat în casă, cu aragazul, plita, soba sau aparatele electrice aflate în funcțiune,. în depozite de furaje, poduri, magazii etc., cu mijloace care pot produce incendii.
De asemenea, învățați copilul următoarele reguli care îi pot salva viața în caz de incendiu:
- dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
- dacă nu poate părăsi locuința, să sune la numărul unic de urgență 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă;
- să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
- atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.