Două persoane și-au pierdut viața în două incendii grave

Vineri, 22 Noiembrie 2024Salaj
Sursa Foto: Facebook ISU Salaj

Doua persoane si au pierdut viata in doua incendii grave | imaginea 1 Luni, 18 noiembrie a.c., în jurul orei 13.00, pompierii din cadrul Detașamentului Zalău au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință improvizată în localitatea Zalău, cartier Ortelec.

La sosirea forțelor de intervenție la locul evenimentului, incendiul se manifesta generalizat la întreaga casă de locuit, în interiorul acesteia fiind găsită o persoană carbonizată. În urma incendiului a ars întreaga locuință.

În contextul tragic al producerii a două incendii grave în ultimele patru zile, în urma cărora două persoane și-au pierdut viața (victimele au fost găsite carbonizate), pentru a preveni astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj face apel la cetățeni să respecte cu strictețe regulile și măsurile de prevenire a incendiilor, printre care:

  • Nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele și dispozitivele de protecție care au defecțiuni sau improvizații.
  • Nu suprasolicitați instalațiile electrice folosind mai multe aparate simultan.
  • Nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi fierul de călcat, reșourile sau radiatoarele.
  • Nu folosiţi sobe şi alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate.
  • Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, reparaţi-le, izolaţi-le termic şi curăţaţi-le periodic.
  • Este interzisă depozitarea de materiale combustibile sau inflamabile în podurile clădirilor.

Este interzisă folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, sub şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie.

Nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată. Luaţi-o de la încălzit dacă trebuie neapărat să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată, mai ales dacă s-ar putea ivi întârzieri neaşteptate.

Asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi aragazul după ce aţi terminat de gătit.

Nu păstraţi surse de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc) în locuri în care au acces copiii.

Interziceţi jocul copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii şi fără supraveghere.

Este obligatorie supravegherea copiilor, fiind interzisă blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune.

Nu fumați niciodată în apropierea lichidelor inflamabile. Nu fumați în pat sau când sunteți obosit ori ați luat medicamente.

Când fumați, trebuie să aveți lângă dumneavoastră o scrumieră. Nu lăsați țigara aprinsă înainte de a părăsi încăperea și umpleți cu apă scrumiera în care se află mucurile înainte de a le arunca.

Se recomandă instalarea detectoarelor individuale de fum. Funcționarea corectă a acestora reduce la jumătate numărul victimelor incendiilor. Verificați funcționarea detectoarelor, curățați-le lunar și înlocuiți bateriile cel puțin o dată pe an. Înlocuirea detectoarelor se face o dată la 10 ani.

Educați și informați membrii familiei despre riscurile incendiilor, în special copiii și persoanele în vârstă, pentru a preveni situațiile periculoase. Prevenirea incendiilor este responsabilitatea fiecăruia dintre noi și este esențială pentru evitarea pierderilor de vieți omenești și a pagubelor materiale. Prevenirea salvează vieți!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.