Jurnal operativ

Joi, 14 Noiembrie 2024Teleorman
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman

Jurnal operativ | imaginea 1 În 24 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 25 evenimente:

🚑 17 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;

🔥 6 incendii, dintre care unul izbucnit la o locuință din localitatea Coșoaia, două incendii de furaje și trei de vegetație uscată;

🚒 o misiune pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la un eveniment cu public numeros; ℹ️ o activitate de informare preventivă în localitatea Brânceni.

🧯 Pe latură preventivă, pompierii militari teleormăneni au continuat misiunile de creștere a gradului de siguranță pentru cetățeni, în localitățile Orbeasca și Lunca, efectuând patru controale de specialitate la unitățile de învățământ, operatorii economici și instituțiile publice.

Aceștia au reușit să remedieze mai multe deficiențe constate la construcțiile vizate de verificări, însă au fost nevoiți să aplice și 22 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 55000 de lei.

❗️Au fost avute în vedere măsurile privind prevenirea și stingerea incendiilor, constând în dotarea cu stingătoare a clădirilor, menținerea liberă a căilor de acces și evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, funcționarea la parametrii optimi a hidranților exteriori și interiori, accesul autospecialelor de stingere în zona clădirilor, funcționarea instalațiilor de detecție, semnalizare și avertizare în caz de incendiu din interiorul clădirilor și deținerea autorizației de securitate la incendiu.

❗️Cea mai mare sancțiune, în cuantum de 50000 de lei, a fost aplicată Primăriei Lunca, pentru neobținerea autorizației de securitate la incendiu aferentă grădiniței din localitate.

Cu amendă de 5000 de lei, pentru neverificarea instalației de detecție, semnalizare și stingere a incendiilor, a fost sancționat și un operator economic din domeniul distribuției carburanților auto, care își desfășoară activitatea pe raza localității Lunca.

👉‼️Important de menționat este faptul că funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu reprezintă o încălcare a legii, iar răspunderea revine exclusiv deținătorilor respectivelor construcții.

Pompierii teleormăneni solicită tuturor administratorilor/proprietarilor obiectivelor socio-economice din județ să inițieze demersurile necesare pentru intrarea în legalitate în ceea ce privește procesul de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu, sens în care ISU manifestă întreaga deschidere și disponibilitate pentru acordarea sprijinului necesar.

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.