Previn, protejează, salvează
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman
În 72 de ore, la nivel județean, pompierii militari teleormăneni au acționat în ajutorul cetățenilor aflați în dificultate la 65 de evenimente care le puteau pune în pericol viața sau bunurile materiale, astfel:
🚑 55 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
🔥 3 incendii, dintre care două izbucnite la locuințe și unul de vegetație uscată;
🚔 5 evenimente rutiere, produse pe raza localităților Mârzăești, Dobrotești, Botoroaga, Cernetu și Copăceanca, rezultate cu un număr total de patru victime;
👨🚒 2 misiuni în sprijinul echipajelor medicale ale SAJ Teleorman, pentru preluarea unor persoane cu probleme de sănătate.
‼️Două incendii de locuințe, aceeași cauză probabilă – coșul de fum
🔥 Primul eveniment a avut loc marți, 19 noiembrie a.c., în jurul orei 17.16, în localitatea Băneasa, când proprietarul unei case de locuit a observat că din podul construcției sale ieșea fum, semn că un incendiu zbucnise la nivelul acoperișului.
Acesta a solicitat imediat ajutorul pompierilor militari din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele, care s-au deplasat rapid la locul indicat cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Pentru gestionarea acestui incendiu a fost alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Salcia, care are în dotare o autospecială de stingere cu apă și spumă, membrii acestuia reușind să localizeze focul până la sosirea pompierilor profesioniști.
Datorită eforturilor lor, pagubele au fost limitate la astereala din lemn și câțiva căpriori din apropierea coșului de fum, pe circa 5 mp, fiind salvată aproape întrega casă de locuit.
🔥 Cel de-al doilea incendiu, izbucnit în localitatea Buzescu, a fost anunțat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, noaptea, în jurul orei 20.44, când au fost trimise în ajutorul cetățenilor două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
La sosirea salvatorilor, focul se manifesta la astereala din lemn a acoperișului, pe aproximativ 14 mp, la căpriorii din lemn ai acesteia și la două geamantane cu haine, care erau depozitate în podul locuinței, cu pericol de extindere la întregul imobil.
👨🚒🚒 Prin dispozitivul de intervenție realizat, pompierii militari alexăndrineni au reușit să localizeze imediat incendiul în limitele găsite, au decopertat acoperișul în apropierea focarului și au stins focul în mai puțin de o oră.
Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 3000 de lei, iar cea a bunurilor salvate, reprezentând casa de locuit, la peste 80000 de lei. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost coșul de fum deteriorat care a permis scânteilor să ajungă pe materialele ușor combustibile din apropiere.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.