Respect, Alin Negoescu!
Sursa Foto: Facebook ISU Arges
Vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orei 14:15, pompierul argeșean Alin, în timp ce se ocupa de treburile din gospodăria sa, prin fața porții a văzut trecând mașini de pompieri.
De îndată, și-a dat seama că s-a întâmplat ceva, moment în care a pornit pe urmele colegilor săi. Și într-adevăr, izbucnise un incediu într-o gospodărie din orașul Mioveni, cartierul Racoviță, strada Morii.
Sosit la fața locului, fără a sta pe gânduri nici măcar o clipă, Alin s-a echipat cu costumul nomex aflat într-una dintre autospeciale, iar în clipa următoare era în partea din spate a clădirilor unde se manifesta incendiul, urcând către acoperișul uneia dintre acestea și degajând tablă, pentru a se putea acționa rapid, în scopul limitării flăcărilor violente.
Pe tot parcursul intervenției, subofițerul a rămas alături de colegii săi, ajutându-i la salvarea bunurilor rămase și la stingerea incendiului.
Alin spune că satisfacția cea mai mare a fost că a putut să-și ajute colegii și că a contribuit la salvarea unei anexe în care se aflau lemnele cu care urma să fie încălzite gospodăriile pe timpul iernii.
Curaj, altruism, voinţă, devotament, spirit de sacrificiu… muncă în echipă! Toate acestea sunt esenţiale în misiunile pe care le execută pompierii argeșeni, în fiecare zi!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.