Două vieți au fost salvate de sub pământ

Vineri, 06 Decembrie 2024Dambovita
Sursa Foto: Facebook ISU Dambovita

Doua vieti au fost salvate de sub pamant | imaginea 1 Marți, 3 decembrie a.c., în jurul orei 10:15, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița au fost solicitate să intervină pentru salvarea a două persoane surprinse sub pământ în comuna Băleni.

La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște, acționând cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare grea, un container de căutare-salvare și un echipaj SMURD. De asemenea, au acționat si două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.

Prima persoană a fost extrasă rapid de către echipajele de intervenție și a primit asistență medicală la fața locului. Salvatorii au continuat operațiunea de extragere a celei de a doua persoane.

În jurul orei 12:00, aceasta a fost extrasă în stare conștientă și cooperantă, fiind predată echipajului Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița pentru îngrijiri suplimentare.

Efortul și profesionalismul echipajelor de intervenție au fost esențiale în această misiune contracronometru, desfășurată în condiții dificile.

Modul exemplar în care pompierii, paramedicii și personalul Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au acționat a evidențiat valoarea muncii lor în slujba comunității, dar și capacitatea de a răspunde rapid și eficient în situații extreme.

Prin determinare și devotament, acești oameni au reușit să transforme o situație critică într-o poveste de succes, salvând două vieți.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.