Incendiu puternic - acoperișul unei case, distrus de flăcări

Marți, 25 Februarie 2025Brasov
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov

Incendiu puternic   acoperisul unei case  distrus de flacari | imaginea 1 Un incendiu violent a cuprins, miercuri seară, 19 februarie a.c., acoperișul unei case din municipiul Săcele, zona Bunloc, mobilizând un număr impresionant de echipaje de intervenție.

Alarma s-a dat în jurul orei 22:00, când Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Țara Bârsei” al județului Brașov a fost alertat cu privire la incident. Flăcările s-au extins rapid pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, amenințând locuințele din apropiere.

În primă fază, au fost trimise cinci autospeciale de stingere, inclusiv una din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săcele, o autocisternă cu apă, o autoscară și un echipaj SMURD. Văzând amploarea incendiului, pompierii au suplimentat forțele cu încă două autospeciale pentru a preveni extinderea incendiului.

După ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat, însă pagubele sunt considerabile: acoperișul și etajul casei au fost distruse. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Primele investigații indică drept cauză probabilă a incendiului coșul de fum al casei.

𝑨𝒄𝒆𝒔𝒕 𝒊𝒏𝒄𝒊𝒅𝒆𝒏𝒕 𝒔𝒖𝒃𝒍𝒊𝒏𝒊𝒂𝒛𝒂̆, 𝒊̂𝒏𝒄𝒂̆ 𝒐 𝒅𝒂𝒕𝒂̆, 𝒊𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒏𝒕̦𝒂 𝒗𝒆𝒓𝒊𝒇𝒊𝒄𝒂̆𝒓𝒊𝒊 𝒑𝒆𝒓𝒊𝒐𝒅𝒊𝒄𝒆 𝒂 𝒊𝒏𝒔𝒕𝒂𝒍𝒂𝒕̦𝒊𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒆𝒍𝒆𝒄𝒕𝒓𝒊𝒄𝒆, 𝒂 𝒔𝒊𝒔𝒕𝒆𝒎𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒆 𝒊̂𝒏𝒄𝒂̆𝒍𝒛𝒊𝒓𝒆 𝒔̦𝒊 𝒂 𝒄𝒐𝒔̦𝒖𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒆 𝒇𝒖𝒎. 𝑺𝒊𝒈𝒖𝒓𝒂𝒏𝒕̦𝒂 𝒊̂𝒏𝒄𝒆𝒑𝒆 𝒄𝒖 𝒑𝒓𝒆𝒗𝒆𝒏𝒕̦𝒊𝒂!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.