Noapte de foc pentru pompierii prahoveni
Sursa Foto: Facebook ISU Prahova
Salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte, incluzând gărzile de intervenție și punctele de lucru ale acestui detașament, au fost solicitați să intervină pe parcursul nopții
pentru localizarea și lichidarea a 3 incendii, pe care le detaliem în cele ce urmează:
Ora 22:15
Este semnalată prin apel la numărul unic de urgență 112 producerea unui incendiu la o casă din comuna Cerașu, sat Slon. Pentru gestionarea operativă a acestui eveniment, au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Incendiul s-a manifestat prin ardere generalizată la nivelul acoperișului și mansardei unei locuințe, pe o suprafață totală de aproximativ 200 mp. Pompierii au acționat pentru localizarea incendiului, împiedicând propagarea acestuia la locuințele învecinate.
O persoană a fost asistată la fața locului de către echipajul SMURD deoarece a suferit un atac de panică. Nu au fost înregistrate victime.
Ora 23:00
Al doilea incendiu a fost anunțat aproape de ora 23:00, fiind vorba despre o casă din comuna Gura Vitioarei, sat Poiana Copăceni. Pentru această intervenție, au fost alocate 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, pe cca. 40 mp, fiind localizat în cel mai scurt timp. Nu au fost înregistrate victime.
Ora 01:15
După miezul nopții, este anunțată în dispeceratul ISU Prahova izbucnirea unui incendiu la un saivan de animale în comuna Izvoarele. Pentru gestionarea cu operativitate a acestei intervenții, progresiv, au fost mobilizate 5 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, în total acționând 22 de pompieri.
La sosirea acestora, incendiul se manifesta violent, prin ardere generalizată, la un saivan și grajduri cu animale, pe o suprafață de aproximativ 600 mp. Pompierii au depus un efort susținut de peste 3 ore pentru lichidarea acestuia.
Din păcate, în incendiu au pierit în jur de 130 de oi, un cal și 4 capre, dar au fost salvate alte aproximativ 300 de oi. Nu au existat persoane surprinse de incendiu.
Toate aceste incendii au în comun cauza probabilă de incendiu: coșurile de fum neprotejate corespunzător față de materialele combustibile din apropiere sau necurățate, ceea ce a determinat aprinderea funinginei depuse în timp.
Pentru a evita producerea unor asemenea evenimente nefericite, vă rugăm să țineți cont de recomandările noastre: - coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de către persoane specializate şi autorizate în acest sens; - în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile; - coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; - în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile; - la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului; - nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.; - gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă).
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.