O casă a luat foc de la un reșou

Marți, 04 Martie 2025Harghita
Sursa Foto: Facebook ISU Harghita

O casa a luat foc de la un resou | imaginea 1 O casă din localitatea Joseni a luat foc, sâmbătă dimineață, 1 martie a.c., cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un reșou, folosit pentru încălzire.

Când și-a văzut locuința în flăcări, proprietarul a suferit un atac de panică, fiind asistat medical la fața locului, ulterior transportat la Spitalul Municipal Gheorgheni, de echipajul SMURD.

La caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Gheorgheni și SVSU Joseni, cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În urma evenimentului, a ars locuința, pe o suprafață de circa 100 mp, mobilierul din casă și diferite electrocasnice.

❗️ATENȚIE❗️

  • nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher. Firele introduse direct în priză, pe lângă pericolul electrocutării, nu asigură un contact bun şi provoacă încălzirea excesivă a conductorilor electrici;
  • nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici (radiatoare, plite electrice, boilere, calorifere, aeroterme) din acelaşi prelungitor (sau din aceeaşi priză), concomitent; Conductorii se încălzesc (mai ales în zona contactelor priză-ştecher) şi izolaţia se topeşte, producând scurtcircuitul;
  • nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
  • nu amplasaţi radiatoarele lângă perdele sau mobilier şi nu le utilizaţi pentru uscarea rufelor, deoarece acestea pot lua foc foarte uşor;
  • poziţionaţi întotdeauna aparatele de încălzire cu spatele la perete şi cu suprafaţa de radiere a căldurii către cameră. Dacă este posibil, fixaţi-le de perete pentru a nu se răsturna;
  • nu amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri.

Un scurtcircuit al conductorilor electrici poate provoca aprinderea izolaţiei şi implicit a obiectelor aflate deasupra.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.