Respect, Laurențiu și Cătălin!

Sâmbătă, 01 Martie 2025Dolj
Sursa Foto: Facebook ISU Dolj

Respect  Laurentiu si Catalin | imaginea 1 Vineri, 21 februarie a.c., în timp ce se deplasau de la Secția de Pompieri Băilești către sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Oltenia” al județului Dolj, doi colegi pompieri, Plt. adj.-șef Urziceanu Cătălin-Laurențiu și Plt. Marinescu Cătălin, au fost martorii unui accident rutier ușor produs chiar in fața lor, pe drumul E79.

În urma impactului, un autoturism în care se aflau trei persoane a ieșit de pe carosabil. Fără a sta pe gânduri, cei doi pompieri s-au oprit imediat pentru a acorda sprijin și ajutor celor implicați în accident.

Aceștia au extras pasagerii din autoturismul avariat și au apelat imediat serviciul de urgență 112 pentru a solicita sprijin din partea echipajelor specializate. În paralel, colegii au acordat primul ajutor persoanelor rănite, stabilizându-le starea până la sosirea echipajelor medicale.

Acțiunile rapide și bine coordonate ale celor doi pompieri, Laurențiu și Cătălin, au prevenit posibilele complicații și au demonstrat profesionalismul și dedicarea acestora în fața unei situații de urgență.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.