Respect, Plutonier Costea Sergiu!
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov
Mereu în slujba oamenilor! Plutonierul Costea Sergiu, din cadrul Detașamentului de Pompieri Făgăraș, este parte a echipei ISU Brașov din 2016 și un exemplu de implicare și profesionalism.
Deși se afla la un eveniment de familie, când a aflat despre un incendiu izbucnit în localitatea Dejani, nu a stat pe gânduri. Știa că fiecare minut contează.
Fiind la doar câțiva kilometri de locul intervenției, s-a deplasat imediat. A comunicat cu proprietarii, de la care a aflat că acestia aveau butelii în casă.
A intervenit prompt pentru evacuarea buteliilor din casă, astfel prevenind o posibilă o explozie.
A limitat extinderea focului prin folosirea unor stingătoare și a oferit un real sprijin echipajelor de intervenție sosite ulterior.
Până la sosirea colegilor săi, a ținut permanent legătura cu superiorii, asigurându-se că toate măsurile necesare sunt luate, inclusiv debranșarea curentului electric.
Efortul său nu a trecut neobservat. Proprietara locuinței i-a mulțumit pentru promptitudine, spunând că fără ajutorul său pagubele ar fi fost mult mai mari.
Sunt acele momente care îți reamintesc de ce ai ales această meserie. Când vezi recunoștința în ochii oamenilor pe care îi ajuți, știi că fiecare sacrificiu merită.
După ce incendiul a fost localizat și situația a fost sub control, Sergiu s-a întors discret, la petrecerea de familie de unde plecase.
Dar în suflet purta satisfacția încă unei misiuni îndeplinite. Felicitări, Sergiu! Exemplul tău ne amintește cât de importantă este vocația și devotamentul față de comunitate!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.