Șase incendii de vegetație, în două zile
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Pompierii giurgiuveni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. În ultimele
zile, aceștia au intervenit pentru stingerea a șase incendii, în următoarele localități:
Oncești (două intervenții): au ars aproximativ 5.400 mp de vegetație uscată și deșeuri menajere. Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere;
Gostinu: au ars circa 400 mp de vegetație uscată. Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere;
Sterea: au ars aproximativ 5.000 mp de vegetație uscată și deșeuri menajere. Au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere;
Naipu: au ars circa 4.000 mp de vegetație uscată, stuf și gunoi de grajd. Au acționat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, cu o autospecială de stingere. Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost focul deschis în spații deschise.
Putineiu: a ars un contor electric pe stâlpul de tensiune din afara unei gospodării. Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Informare preventivă
Folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
Flăcările se pot întinde într-un timp scurt pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
În anul 2024, inspectorii de prevenire au aplicat două sancțiuni în cuantum total de 5.000 lei pentru arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi și pentru amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului, fapte prevăzute de H.G. nr. 537⁄2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
Atragem atenția asupra faptului că și legislația privind protecția mediului interzice arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.
Astfel, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, proprietarii și deținătorii de terenuri, cu titlu sau fără titlu, au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, a turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.
Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează de către comisarii și persoanele împuternicite din cadrul Gărzii Naționale de Mediu cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.