Incendiu în bucătărie
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Un incendiu a izbucnit vineri, 2 mai a.c., în jurul prânzului, în bucătăria unei case din localitatea Mihai Bravu.
Evenimentul s-a produs după ce proprietara a schimbat butelia și a început să gătească. Fumul a fost observat de un vecin care a cerut ajutorul pompierilor. Din fericire, nu au fost persoane rănite.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere. Pompierii au constatat faptul că ardeau ușa bucătăriei, o parte din mobilier și aragazul, iar tavanul încăperii era deteriorat. Aceștia au acționat rapid și au reușit să salveze restul locuinței.
Pentru a preveni izbucnirea unor incendii, cetățenii sunt sfătuiți să monteze corect buteliile, să se asigure că racordurile sunt bine strânse și să nu folosească focul deschis pentru a detecta eventuale scurgeri de gaz. Verificarea trebuie făcută doar cu apă și săpun. De asemenea, buteliile trebuie păstrate într-un loc aerisit, departe de surse de căldură.
Un alt pericol îl reprezintă lăsarea aragazului aprins fără supraveghere. Chiar și o clipă de neatenție poate duce la izbucnirea unui incendiu, din cauza supraîncălzirii vaselor sau a materialelor inflamabile aflate în apropiere, punând în pericol viața și bunurile. Respectarea acestor măsuri simple contribuie la siguranța fiecărei familii.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.