Incident de intoxicație într-un supermarket din Brașov
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov
În cursul zilei de marți, 6 mai a.c., pompierii brașoveni au fost solicitați să intervină în urma unui posibil incident de intoxicație produs într-un supermarket din municipiul Brașov.
La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență următoarele forțe: un echipaj SMURD, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, o autospecială CBRN (destinată intervențiilor în medii cu risc chimic, biologic, radiologic și nuclear) și un echipaj de stingere cu apă și spumă.
Au fost evacuate preventiv aproximativ 35 de persoane, toate fiind în afara oricărui pericol. Două persoane au necesitat îngrijiri medicale la fața locului, fiind evaluate și asistate de echipajele medicale prezente.
Pentru facilitarea ventilării incintei, la fața locului a fost dislocat și ventilatorul cu capacitate mărită din cadrul Detașamentului 2 Brașov. Intervenția a fost finalizată, iar cauza producerii incidentului rămâne în curs de cercetare de către autoritățile competente.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.