Intervenție salvatoare - Respect, Sergent major Cătălin Vlădica!
Sursa Foto: Facebook ISU Bihor
Intervenție în minutele de aur de după accidentul grav de la Dușești!
În data de 24 aprilie a.c., Sergent major Cătălin Vlădica, pompier în cadrul Stației Beiuș, a intervenit la accidentul grav petrecut în localitatea Dușești, comuna Ceica, în urma căruia, 5 victime au fost transportate la spital, dintre care un tânăr de 15 ani aflat în comă.
În timp ce se deplasa de la Oradea spre Beiuș, în timpul liber, sergent major Cătălin Vlădica a ajuns la locul accidentului, unde, până la sosirea echipajelor de intervenție, a procedat la acordarea primului ajutor și la liniștirea victimelor.
O atenție deosebită i-a acordat victimei de 15 ani, care manifesta convulsii. Salvatorul i-a asigurat o poziție de siguranță până la sosirea echipajelor medicale și, după preluarea acestora, a ajutat în continuare la stabilizarea victimei, care, ulterior, a fost intubată și transportată în comă la spital.
De asemenea, le-a solicitat celorlalți participanți la trafic care s-au oprit să ajute, să se ocupe de decuplarea bornelor mașinilor implicate pentru a asigura măsurile de prevenire a incendiilor. Pentru pompieri, salvarea vieților este mai mult decât o meserie, este o pasiune. Ei nu au oră de începere și nici zi liberă. Mulțumim tuturor eroilor de lângă noi!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.