Incendiu devastator pornit de la vegetația uscată
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Un incendiu violent a izbucnit, luni după-amiază, 23 iunie a.c., în localitatea Mârșa. Pornit de la vegetație uscată care ardea pe o suprafață de aproximativ un hectar, incendiul s-a extins rapid în
două gospodării, pagubele fiind însemnate.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Secției Mihăilești, Gărzii de Intervenție Roata de Jos și ISU Teleorman cu cinci autospeciale de stingere și două cisterne. Aceștia au fost sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mârșa cu un tractor și o cisternă.
Pompierii au constatat faptul că flăcările puneau în pericol locuințele din apropiere și un parc auto.
În prima gospodărie, au ars generalizat două anexe pe o suprafață de aproximativ 150 mp, patru dormitoare, o bucătărie, acoperișul pe circa 150 mp, bunuri personale, mobilier și electrocasnice. Restul locuinței a fost salvat.
În cea de-a doua gospodărie, au ars cinci autoturisme, trei anexe pe o suprafață de aproximativ 150 mp și circa 100 de baloți de trifoi. Din nefericire, în incendiu au fost surprinse 25 de animale și păsări.
Alte 22 au fost salvate. De asemenea, pompierii au reușit să protejeze locuința și alte 47 de autoturisme. Cauza probabilă de producere a incendiului folosirea intenționată a sursei de aprindere.
Atragem atenția asupra faptului că utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de secetă și vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, depozite de furaje, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.