Tragedie în urma unui incendiu de locuință
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit în noaptea de joi spre vineri, 27 iunie a.c., în localitatea Orgoiești, comuna Bogdănești, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o
locuință. În urma unui alt apel la numărul unic de urgență 112 s-a transmis că două persoane ar fi fost surprinse în interiorul imobilului.
La fața locului au fost trimise de urgență 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD, încadrate cu 11 militari. De asemenea, la locul intervenției a fost solicitată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, pe aproximativ 100 mp.
Din nefericire, în incendiu au fost surprinse două persoane. Este vorba despre un copil de 7 ani, găsit carbonizat de către echipajele de intervenție, decedat, și o femeie de 57 de ani, conștientă inițial dar cu arsuri pe față, membre și trunchi.
Ulterior, starea acesteia s-a deteriorat, devenind inconștientă, fiind preluată de echipajul de prim ajutor SMURD și transportată de urgență la Compartimentul de Primiri Urgențe Bârlad.
La caz a fost direcționată și o ambulantă de terapie intensivă mobilă SMURD pentru sprijin. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
În aceste momente de profundă durere, gândurile noastre se îndreaptă către familia greu încercată de această tragedie. Transmitem sincere condoleanțe și ne exprimăm întreaga compasiune pentru pierderea suferită!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.