Misiune dificilă, gestionată impecabil!

Duminică, 03 August 2025Bistrita-Nasaud
Sursa Foto: Facebook ISU Bistrita-Nasaud

Misiune dificila  gestionata impecabil | imaginea 1 Marți după-masă, 22 iulie a.c., în jurul orei 17.00, în zona izolată Măgura Calului – Piatra Fântânele, pe o pășune aflată la aproximativ 3 km de drumul principal, un copil de aproximativ 9 ani a fost găsit în stare gravă: inconștient, cu respirație, prezentând fractură craniană cu înfundare și traumatism cranian-facial sever.

Cel mai probabil, copilul a fost lovit de un cal. Paramedicii SMURD din cadrul Stației de Pompieri Prundu Bârgăului, Plt. adj.-șef Zaharie Radu, Plt. adj. Șold Nicolae și Plt. Conțiu Darius, au intervenit rapid și eficient în condiții dificile. Au stabilizat copilul, i-au administrat oxigen și l-au pregătit în condiții foarte bune pentru transferul aerian.

Elicopterul SMURD Târgu Mureș a preluat pacientul în stare critică, a continuat stabilizarea, a efectuat manevre avansate de susținere a funcțiilor vitale și l-a transferat rapid la o clinică de specialitate din Tg. Mureș, unde a fost operat de urgență.

Astăzi primim vești bune: copilul este stabil. Respect și recunoștință pentru intervenția exemplară a echipajelor SMURD!

Misiune dificila  gestionata impecabil | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.