Misiune în Grecia
Sursa Foto: Facebook ISU Brasov
Grecia | Pompierii brașoveni sprijină eforturile internaționale de stingere a incendiilor de pădure
Plt. adj. Lespezeanu Botez Ciprian și Plt. adj.-șef Surdu George fac parte din primul modul național specializat în stingerea incendiilor de pădure, dislocat în Grecia în perioada 1 august – 15 septembrie a.c., în cadrul programului de pre-poziționare coordonat de Direcția Generală pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO).
Cei doi subofițeri participă la această misiune cu un container operațional destinat intervențiilor în zone afectate de incendii forestiere, contribuind activ la consolidarea capacității de răspuns a autorităților elene, în contextul riscurilor crescute generate de incendiile de vegetație din sudul Europei.
Această misiune reflectă angajamentul ferm al pompierilor români în sprijinirea statelor membre UE și reconfirmă profesionalismul structurilor operative ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Le transmitem celor doi colegi mult succes, rezistență și intervenții în siguranță, alături de aprecierea noastră pentru implicarea în această misiune de mare importanță la nivel european!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.