Cățel salvat dintr-un incendiu de apartament

Vineri, 26 Septembrie 2025Mehedinti
Sursa Foto: Facebook ISU Mehedinti

Catel salvat dintr un incendiu de apartament | imaginea 1 Luni, 22 septembrie a.c., trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au fost solicitate să intervină cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament, situat pe strada Anghel Saligny din municipiul Drobeta Turnu Severin.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu degajări de fum la nivelul unui contor electric, existând pericolul de propagare la întreg apartamentul. Pompierii au acționat prompt pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să limiteze extinderea acestuia.

Proprietara locuinței s-a autoevacuat înainte de sosirea echipajelor și a fost ulterior evaluată de către echipajul SMURD, aceasta suferind un atac de panică.

La fața locului, colegul nostru, sublocotenent Gavrilă Mirel, a evacuat un cățel din apartament, asigurându-se că acesta se reîntoarce în brațele stăpânilor. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric.

Pentru a preîntâmpina apariția unor situații de urgență generate de exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice, 𝐈𝐒𝐔 𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢 𝐫𝐞𝐚𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐚̂𝐭𝐞𝐯𝐚 𝐫𝐞𝐠𝐮𝐥𝐢 𝐬̦𝐢 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐜𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭𝐞:

  • efectuarea lucrărilor de întreţinere, revizii şi reparaţii se va face de către personal autorizat;
  • se vor folosi instalaţiile electrice fără defecţiuni sau improvizaţii, cu protecţia corespunzătoare faţă de materialele combustibile din spaţiul în care sunt utilizate;
  • se vor utiliza aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecţie fără defecţiuni sau improvizaţii și fără a suprasolicita reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori;
  • aparatele electrice aflate sub tensiune nu trebuie lăsate nesupravegheate!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.