Trei morți și numeroși răniți grav, într-o explozie la un bloc
Sursa Foto: Facebook ISU Bucuresti-Ilfov
Explozie la un apartament aflat la etajul 5 al unui imobil, situat pe Calea Rahovei, din sectorul 5 al Capitalei, vineri, 17 octombrie a.c.
Pentru gestionarea situației în mod eficient, la fața locului au fost trimise 10 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 3 ambulanțe SMURD, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN.
Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Două victime au fost declarate decedate, iar alte 4 victime au fost transportate la spital. Alimentarea cu gaze a fost întreruptă.
Cea de-a treia victimă, prinsă sub dărâmături, respectiv sub un planșeu de beton de la etajul 6, a fost extrasă cu ajutorul echipamentelor speciale de ridicare din exteriorul clădirii.
Pentru gestionarea situației în mod eficient, la fața locului au fost trimise 11 autospeciale de stingere, 3 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 18 ambulanțe SMURD, 4 unități de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN, 2 containere multirisc (dintre care unul de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență), Grupul Special de Salvatori, 1 punct medical avansat și 5 autospeciale de transport personal și victime multiple și directorul de operațiuni de salvare medicală.
Salvatorii prezenți la fața locului au asigurat evacuarea locatarilor din imobilul afectat și au executat misiuni de căutare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse. Elevii și cadrele didactice din liceul aflat în proximitatea locului producerii exploziei au fost evacuați.
ISU B-IF a transmis un mesaj RO-Alert către populație pentru a evita circulația în zona de intervenție a echipajelor și respectarea recomandărilor transmise de autorități. În sprijinul forțelor care au intervenit la fața locului, au fost trimise și 2 echipaje canine pentru executarea misiunilor de căutare în incinta imobilului afectat.
În sprijinul acțiunilor operative și obținerii unei imagini de ansamblu asupra zonei afectate, a fost ridicată în zbor o aeronavă fără pilot (dronă) din dotarea ISU B-IF.
Echipajul specializat utilizează acest sistem pentru efectuarea recunoașterii aeriene, transmiterea în timp real a imaginilor către punctul de comandă mobil și identificarea eventualelor persoane afectate.
În urma verificărilor efectuate, pe fațada exterioară a liceului aflat în imediata vecinătate a blocului în care s-a produs explozia, au fost constatate pagube materiale la nivelul ferestrelor, fără a fi înregistrate victime. Toate persoanele s-au autoevacuat în siguranță.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



