Casă cuprinsă de flăcări de la o butelie defectă

Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Casa cuprinsa de flacari de la o butelie defecta | imaginea 1 Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineață, 12 noiembrie a.c., într-o gospodărie din Hănești.

O casă a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii din cadrul Stației Săveni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijin au venit și pompierii voluntari din cadrul SVSU Hănești, care au fost primii ajunși la fața locului.

Aceștia au constatat că bunurile din toate încăperile erau cuprinse de flăcări. Au evacuat proprietarul, care încercase să salveze câteva lucruri, și au îndepărtat pericolul unei explozii, scoțând din interior două butelii.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ două ore de luptă cu flăcările. Din fericire, nu au fost victime, însă pagubele materiale sunt semnificative – bunurile din toate cele patru camere au fost distruse.

Cauza probabilă a incendiului: gaz scăpat de la o butelie, care s-a aprins în momentul în care proprietarul a folosit aragazul. Recomandări pentru prevenirea unor astfel de evenimente:

  • nu folosiți butelii fără regulator de presiune sau cu garnituri/furtunuri deteriorate;
  • dacă simțiți miros de gaz, închideți imediat robinetul și aerisiți încăperea cel puțin 30 de minute;
  • nu aprindeți focul și nu acționați întrerupătoarele electrice;
  • verificați etanșeitatea buteliei doar cu apă și săpun, niciodată cu flacără;
  • alimentați buteliile doar în centre autorizate – nu la stațiile GPL pentru autovehicule! ISU Botoșani reamintește: prudența salvează vieți și bunuri!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.