Incendiu la afumătoare
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Un incendiu a izbucnit, duminică dimineață, 16 noiembrie a.c., într-o gospodărie de pe strada Sabarului din municipiul Giurgiu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Focul se manifesta la o afumătoare, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, existând riscul de propagare la casă.
Intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la locuință.
O femeie a fost monitorizată de paramedici la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite de la afumătoare.
Informare preventivă - Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
- supravegheați afumătorile în timpul functionării;
- nu folosiţi afumători improvizate: pentru a le construi, trebuie utilizate cărămizi şi materiale incombustibile;
- amplasați-le independent de celelalte construcţii din gospodărie;
- nu așezați afumătorile în magazii, poduri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



