Intervenție rapidă a pompierilor călărășeni

Joi, 06 Noiembrie 2025Calarasi
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi

Interventie rapida a pompierilor calaraseni | imaginea 1 Joi, 30 octombrie a.c., în jurul orei 13:00, pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină cu mai multe autospeciale în municipiul Călăraşi, pe strada Policlinicii, întrucât existau sesizări din partea unor persoane că se simte miros puternic de gaze dintr-un apartament.

La respectivul apartament nu a răspuns nimeni nici la ușă și nici la telefon, un echipaj al operatorului de gaze fiind deja la fața locului. Tot aceștia au luat și hotărârea de a opri furnizarea de gaz pe respectivul tronson al imobilului.

Pompierii militari s-au deplasat de urgenţă la fața locului cu o autospecială de stingere, o autospecială CBRN și șapte cadre militare.

Echipajul CBRN împreună cu reprezentanţii operatorului de gaze au efectuat măsurători și au monitorizat întreaga zonă. În scurt timp a fost solicitată și deplasarea în zonă a autoscării mecanice pentru sprijinul intervenţiei.

Reprezentanții operatorului de gaze au efectuat măsurători specifice, rezultând scăpări de gaze la unul dintre apartamente, în care nu se afla nicio persoană, potrivit relatărilor celor de la fața locului.

Pentru siguranţa cetăţenilor, s-a procedat la evacuarea scărilor de bloc K14 și K15, anume a unui număr de: 20 adulți și 12 copii și a fost oprit gazul de către furnizor. De asemenea, s-a procedat la pătrunderea în imobilul respectiv a unui număr de două cadre pentru ventilarea locuinței și eliminarea oricărui pericol.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.