Două vieți, o singură prioritate - Respect, Attila, Dávid și Géza!
Sursa Foto: Facebook ISU Mures
Ora 14:45, 12 decembrie a.c. Au pornit spre intervenție fără să știe că, de data aceasta, viața avea alte planuri.
La sosirea echipajului, surpriza îi aștepta deja: o fetiță venise pe lume. Nu a fost timp pentru emoții, ci doar pentru acțiune. Procedurile s-au desfășurat rapid și sigur — nou-născutul a fost evaluat, învelit în câmp steril, iar mama monitorizată atent.
Drumul a continuat spre Secția Obstetrică-Ginecologie din Sighișoara, cu o misiune dusă la bun sfârșit și cu încă o poveste care ne reamintește de ce facem această meserie. Și nu a fost o întâmplare singulară.
Cu doar șase săptămâni în urmă, în dimineața zilei de 26 octombrie a.c., în jurul orei 03:00, o altă fetiță a ales să vină pe lume… direct în ambulanță la care a asistat tot Attila. Două nașteri, două fetițe, două momente în care timpul s-a oprit pentru o clipă, iar viața a început.
De data aceasta, intervenția a avut o încărcătură specială: în echipaj s-a aflat și paramedicul voluntar Német Dávid, alături de tatăl său, comandantul de echipaj, plutonier adjutant șef Német Attila — dovada că pasiunea pentru a salva vieți se transmite, uneori, din tată în fiu.
Echipaj: comandant de echipaj – plt. adj.-șef Német Attila; paramedic voluntar – Német Dávid; conducător auto (autospeciale) – plt. adj.-șef Buzogán Géza. Pentru salvatori, nu sunt „doar intervenții”, sunt momente pe care nu le vor uita niciodată!

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



