Incendiu de locuință, din cauza unui scurtcircuit
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
O casă din localitatea Valea Dragului a luat foc, vineri noaptea, 12 decembrie a.c., cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit.
Când au văzut flăcările, proprietarii au cerut ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Colibași și Punctului de Lucru Greaca, cu trei autospeciale de stingere.
Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta, atât la nivelul acoperișului, cât și în interiorul locuinței.
Suprafața afectată a fost de aproximativ 120 mp. Au ars acoperișul, o bucătărie, o terasă, o moară de uruială, mobilier și alte bunuri. Au fost afectate trei dormitoare și un hol.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;
- nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
- nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
- nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



