Incendiu la mansarda unei locuințe
Sursa Foto: Facebook ISU Iasi
Duminică, 7 decembrie a.c., în jurul orei 13:00, pompierii ISU Iași au fost alertați prin 112, prin Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, privind producerea unui incendiu la o casă de locuit din
localitatea Răsboieni, comuna Țibănești.
La fața locului au intervenit SVSU Țibănești și ISU Iași – Detașamentul 1 de Pompieri, cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 echipaj medical SAJ Iași.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul mansardei, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, existând risc de propagare.
Intervenția a durat peste 3 ore, ultimul focar fiind lichidat în siguranță. Nu s-au înregistrat victime.
Pagube materiale: astereală din lemn arsă – ~300 mp, acoperiș, instalație electrică, izolație interioară și exterioară, panouri fotovoltaice, mobilier, electrocasnice, materiale textile și centrală termică.
Cauza probabilă: efectul termic al coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. ✅ Recomandări de prevenire:
🧹 curățați periodic coșurile de fum; 🔧 asigurați izolarea termică corespunzătoare; 🚫 nu utilizați coșuri fisurate sau improvizate;
📦 nu depozitați materiale combustibile lângă surse de căldură; 🧯 dotați locuința cu stingător de incendiu; 🚨 montați detector de fum. 📞 În caz de urgență, apelați 112!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



