Misiune dramatică pentru salvarea unei femei căzute în fântână
Sursa Foto: Facebook ISU Olt
Misiune de salvare contracronometru pentru pompierii Detașamentului Slatina, care au intervenit, vineri seară, 19 decembrie a.c., în comuna Strejești, pentru salvarea unei persoane căzute într-o
fântână.
La locul evenimentului au fost mobilizate rapid o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, un echipaj SMURD, precum și două autospeciale pentru primă intervenție, dotate cu accesorii specifice intervențiilor în spații înguste. În sprijinul pompierilor a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Olt.
La sosirea echipajelor, femeia, în vârstă de 50 de ani, era conștientă, căzută într-o fântână cu adâncimea de circa patru metri și un diametru de aproximativ 80 de centimetri. Intervenția a fost una dificilă, fiecare minut fiind esențial.
Cu profesionalism și mult calm, salvatorii au utilizat accesoriile din dotare pentru a asigura victima și au reușit extragerea acesteia în siguranță, femeia fiind conștientă, prezentând contuzii la nivelul feței.
Ulterior, aceasta a fost preluată de echipajele medicale și transportată la UPU Slatina. Intervenția promptă și coordonată a tuturor forțelor implicate a făcut diferența și a dus la salvarea încă unei vieți. Felicitări tuturor echipajelor participante pentru efortul, dăruirea și profesionalismul de care au dat dovadă în această misiune!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



